La o zi după ce doi directori au fost puși sub acuzare, Uber vrea să suspende unul dintre serviciile principale din Franța

La o zi după ce doi directori au fost puși sub acuzare, Uber vrea să suspende unul dintre serviciile principale din Franța
Publicat: 03/07/2015, 15:51

Compania a precizat că va suspenda serviciul Uberpop imediat și va aștepta o decizie a justiției, din septembrie, referitoare la constituționalitatea unei noi legi din Franța care incriminează operarea unui astfel de sistem.

Uber a luat decizia de suspendare a serviciului ca reacție la violențele împotriva șoferilor companiei, în timpul unei serii de proteste ale taximetriștilor autorizați împotriva Uberpop, care au avut loc săptămâna trecută. Licența de taximetrie din Franța costă în jur de 100.000 de euro.

Anterior, Uber a anunțat că va continua să opereze Uberpop până când justiția îi va interzice să facă acest lucru.

„Astăzi este o zi neagră pentru cei 500.000 de utilizatori ai serviciului Uberpop din Franța, cât și pentru șoferii care folosesc în mod regulat platforma”, potrivit Uber.

Uberpop folosește șoferi fără licență, și nu taxiuri sau servici de transport autorizate, ceea ce îi permite să ofere prețuri mai mici.

Potrivit unei noi legi aprobate în Franța în toamnă, operarea unui astfel de sistem este penalizată cu o amendă de până la 300.000 de euro și cu doi ani de închisoare.

Procuratura a ordonat unor doi directori ai Uber, Pierre-Dimitri Gore-Coty și Thibaud Simphal, să apară în fața magistraților pe 30 septembrie, sub acuzațiile de încălcarea legii respective, practici comerciale înșelătoare și stocarea ilicită de date personale.

Aceleași acuzații sunt aduse și companiei.

Tags:
Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...